Expoziția „Radu Florescu.Viaţa şi opera” @ Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”

Muzeul Naţional de Istorie a României în parteneriat cu Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” organizează expoziția temporară “Radu Florescu (13.XI.1931- 7.IX. 2003). Viaţa şi opera”. Vernisajul va avea loc vineri, 13 noiembrie 2015, începând cu ora 13:00, în Sala H. H. Stahl a Muzeului Satului, Şoseaua Kiseleff nr. 30.

Arheolog, istoric de artă, profesor şi muzeolog, Radu Florescu reprezintă una dintre personalităţile marcante ale culturii noastre contemporane, aducând contribuţii importante, de-a lungul carierei sale, la dezvoltarea cercetării arheologice, muzeologiei, conservării, restaurării şi valorificării patrimoniului cultural.

Radu Florescu a ocupat poziţii importante în instituţii de profil pe care le-a condus cu energie, viziune şi mult devotament: primul preşedinte al Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor, preşedinte al Comitetului Naţional ICOM după 1989, Director General al Muzeului Naţional de Istorie a României. A fost autor a numeroase cărţi, studii, manuale, cursuri, albume, meritele sale ştiinţifice având o largă recunoaştere.

Expoziţia se va deschide vineri, 13 noiembrie, de ziua de naştere a profesorului Radu Florescu când ar fi împlinit 84 de ani. Aceasta va putea fi vizitată în  perioada 13 noiembrie – 31 decembrie 2015, de miercuri până duminică, în intervalul orar 9.00 – 17.00.

Comments