Salvați Copiii România și primul serviciu de consiliere telefonică dedicat copiilor cu părinți plecați în străinătate
Salvați Copiii România a lansat ieri, în cadrul unui eveniment organizat cu sprijinul Administrației Prezidențiale, linia telefonică Help-Line și o platformă dedicată. Cele două instrumente au ca scop oferirea de informații și consiliere gratuită pentru copiii ce au părinți plecați la muncă în străinătate, persoanele în grija cărora au rămas aceștia, precum și specialiștii din domeniul protecției copilului și educației.
Linia telefonică Help Line 0800.070.040 este un număr oferit de Digi și apelabil gratuit pe teritoriul României, din orice rețea de telefonie fixă sau mobilă. În timpul de funcționare al acesteia, 9:30-17:30, de luni până vineri, un psiholog și un consilier juridic vor oferi consiliere pe teme psiho-sociale și juridice persoanelor interesate.
Platforma online „Copii Singuri Acasă” include articole dedicate părinților și persoanelor în grija cărora au rămas copiii, specialiștilor din domeniu, dar și copiilor, precum și o secțiune prin care se pot adresa întrebări specialiștilor Salvați Copiii, care vor oferi în timp util răspunsuri pe e-mail.
Conform statisticilor oficiale, peste 80.000 de copii din România au unul sau ambii părinți plecați la muncă în străinătate. Cu toate acestea, numărul real este unul mult mai mare, estimările indicând între 170.000 și 350.000 de copii aflați în această situație. Lipsiți de afecțiunea și îndrumarea părinților, copiii rămași acasă se confruntă cu dificultăți de ordin emoțional, social și educațional.
În plus, lipsa părinților sau a unui reprezentant legal poate determina limitarea accesului copiilor la servicii de sănătate, educaţie şi beneficii sociale. În cele mai multe situații, persoanele în grija cărora rămân copiii nu reuşesc să răspundă nevoilor specifice ale acestora pe perioada lipsei părinţilor şi să realizeze diferite demersuri administrative necesare pentru copii. Părinţii care intenţionează să plece la muncă în străinătate sau care muncesc deja peste hotare au un nivel redus de conştientizare cu privire la efectele negative ale migraţiei lor asupra copiilor.
Proiectul este susținut de RCS&RDS și Metropolitan Life.
Comments
Post a Comment