Artmark scoate la licitație limuzina Paykan Hilllman-Hunter a lui Nicolae Ceaușescu

Da, ați auzit bine. Dacă cei de la Artmark vor expune limuzina Paykan Hilllman-Hunter într-un loc special amenajat, ar fi bine să avem baterie la smartphone / cameră foto. A, și Instagram-ul încălzit.

În altă ordine de idei, Licitația de Toamnă – Top 100 Mari Maeștri ai Artei Românești s-a încheiat cu un total de aproape 800.000 euro și cu o rată de adjudecare de 82%. Opera „Himera Pământului” a stabilit un nou record de autor pentru Dimitrie Paciurea (70.000 euro, mai bine de triplul prețului de pornire). Pe locul întâi se află Nicolae Tonitza cu opera „Fetița Acrobatului” (75.000 de euro).MG_9133.jpgNicolae Grigorescu, prin opera „Car cu boi”, și-a găsit locul în colecția unui iubitor de artă grec pentru (62.000 de euro). Alte adjudecări importante :

  • „O seară în familie” de Ipolit Strâmbu (adjudecat 11.000 euro);
  • „La fiancée du roi musicien” de Jules Perahim (adjudecat 15.000 euro);
  • „Grădină” de Horia Bernea (adjudecat 12.000 euro, de șase ori mai mult ca prețul de pornire);
  • „Noapte la Vitré” de Eustațiu Stoenescu (adjudecat 19.000 euro);
  • „Spaima” de Corneliu Baba (adjudecat 40.000 euro);
  • „Vedere spre Place Dauphine” de Theodor Pallady (adjudecat 42.500 euro).

MG_9171.jpgLicitația de Crăciun (9 decembrie) pregătește publicului una dintre cele mai inedite și prețioase selecții de cadouri : de la bijuterii extravagante din colecția Marinei Dimitropoulos, soția fostului prim-ministru al Greciei, la o pivniță de vinuri franțuzești, provenind de la un colecționar bucureștean, la antichități de o raritate absolută – un set de artefacte din aur dacic, descoperite în Transilvania la sfârșitul sec. XIX – sau la limuzina Hilllman Hunter (Chrysler) a lui Nicolae Ceaușescu. Și pictură românească și europeană pe tema iernii și a sărbătorilor de iarnă.

Licitația de Iarnă (17 decembrie) este o ediție aniversară : Artmark împlinește 6 ani de activitate sau 6 ani de la organizarea primei licitații de artă. Va fi pregătită o expoziție în stilul Artmark : operele ale celor mari mari artiști români  într-o expoziție de neratat.

Expoziția este deschisă începând cu sâmbătă, 22 noiembrie, și va putea fi vizitată la Palatul Cesianu-Racoviță, str. C.A. Rosetti, nr. 5. Licitația de Crăciun va avea loc marți, 9 decembrie, ora 20:00, la Athénée Palace Hilton, iar Licitația de Iarnă miercuri, 17 decembrie, ora 19:30, la JW Marriott Bucharest Grand Hotel.

Comments